GARANȚIE
Dispozitivul YOOP beneficiază de garanție pentru o perioadă de 12 luni de la data livrării către utilizator, în conformitate cu prevederile Legii 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată și ale Ordonanței Guvernului 21/1992 privind protecția consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul lipsei de conformitate a dispozitivului YOOP pe întreaga perioadă de garanție, Eastern Advisory Group se obligă să înlocuiască, fără plată, produsul cu unul nou, fără a fi posibilă recondiționarea acestuia. Utilizatorul trebuie să comunice orice neregula survenită cu dispozitivul apelând numărul de telefon de contact 0723.339.667, de luni pana vineri, cu excepția sărbătorilor legale, în intervalul orar 12:00 – 17:00 sau oricând la adresa de e-mail de contact: support@letsyoop.com
Orice reclamație legată de dispozitivul YOOP va fi soluționată în termen de maximum 15 zile calendaristice de la data aducerii la cunoștiința Eastern Advisory Group a lipsei de conformitate.
Dispozitivul YOOP care prezintă o lipsă de conformitate trebuie prezentat în termen de două luni de la data constatarii dar nu mai târziu de 6 luni de la data livrării. Lipsa de conformitate se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepția cazurilor în care prezumția este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate.
Dispozitivele YOOP care înlocuiesc alte dispozitive YOOP defecte, în cadrul termenului de garanție, vor beneficia de un nou termen de garanție care curge de la data preschimbării dispozitivului YOOP.
Excepții de la garanție
Deteriorarea accidentală sau defecțiunile provocate de nerespectarea instrucțiunilor de utilizare prevăzute în prezentul manual, ori alte cazuri care nu se datorează lipsei de conformitate a produsului cum ar fi: lovituri, crăpături, ciobiri, componente/piese arse sau plesnite etc., utilizarea în condiții neadecvate (tensiuni de alimentare necorespunzătoare, supunerea la variații mari de temperatură și presiune, șocuri mecanice, manipulare incorectă, utilizarea produselor în condiții de umiditate, praf, noxe sau sub acțiunea substanțelor chimice etc.), conectarea sau deconectarea anumitelor componente în timpul funcționării, nu sunt acoperite de garanție. Garanția nu periclitează în niciun fel drepturile consumatorilor conferite de legislația în vigoare din domeniul protecției consumatorului.